3 ani si 9 luni. Ne-am cunoscut pe net, pentru ca eu am fost mereu un pic internet-addicted, cum poate si Ralu sa confirme. Mi-am petrecut atata timp pe Internet incat uneori ma mir de ce lumea nu pricepe cand spun 'OMG' sau 'I can has/NO you can not has'. Ma rog, pricep ei, dar poate poanta nu mai e la fel de amuzanta. Cand ne-am cunoscut, a fost ca si cum gasisem un prieten dupa multi ani in care nu vorbisem. De fapt, la prima vedere, chiar am crezut ca ne cunosteam de altundeva, dar nu, nimic de genul asta.
Aveam 17 ani (aproape), pe 1 ianuarie, cand i-am spus prima data 'te iubesc'. El imi spusese asta din Septembrie 2004, dar voalat, pentru ca eu nu vroiam sa aud asa ceva. Eram prea speriata, noi eram prieteni prea apropiati, cum sa ma iubeasca? Cum sa il iubesc? E cu 8 ani mai mare ca mine, desi fizic arata ca la 19 ani. Eu eram in Romania, el in Suedia, cum sa se intample asa ceva?
In octombrie 2007, in KFC Bournemouth, dupa ce am ras si am vorbit si am mai ras putin, ne pregateam sa plecam inapoi la hotel. S-a asezat intr-un genunchi, a scos cutia cu un inel si mi-a spus, pe romaneste, 'Vrei sa te casatoresti cu mine?'. A fost, poate, singurul moment din viata mea in care credeam ca timpul se va opri.
Ieri, aproape l-am pierdut. Au fost cele mai ingrozitoare momente din viata mea. Nu am plans niciodata atat de mult. Dar poate asa o sa invat, ca de fapt nu e un robot, e om, si nu are un put de rabdare.
Te iubesc. Imi pare rau pentru ce am facut. Vina inapoi acasa in octombrie. Eu te astept.
Wednesday 10 September 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Da, net... incep sa cred ca e inceputul si sfarsitul tuturor povestilor de dragoste. :) Hold on tight to him.
I am so trying to, you know? It's too beautiful to let go of! De inceput e inceput, dar ai dreptate, si sfarsit. Distanta te omoara.
Post a Comment