a world of pure imagination

Azi am chef de engleza. You can skip if you so wish.

_________________________________________________________________________

I wish I were an artist. I live in dreams too much. I keep wishing I could draw, or paint, or play an instrument. A long time ago, I used to write. I don't any more. I find everything stupid, shallow and unnecessary. What exactly am I trying to say? I was never a Carrie Bradshaw, I never attempted to write meaningful anything, but when I did write, I was never happy enough. It always fell flat. What was I saying that someone hadn't said before?

People take so many photographs nowadays. And maybe it's a pang of envy I feel whenever I see the photos other take of the world. I want photos of knees and smiles, corners of mouths and collarbones. I want shy girls smiling awkwardly, I want wrists and ankles and earlobes, sculpted white skin and glimpses of eyelashes. I like to photograph (in my mind) couples holding hands and old couples leaning on each other for support.

I cloudspot. I like faded clouds, like wisps of forgotten dreams, dark clouds like tendrils in a nightmare, I like sunsets that paint the sky Monet, I like kittens staring into my lens, I like lightning criss-crossing the sky and splitting it in so many pieces it's surreal.

Sometimes, I wish I could show that to the world. I wish I could hide behind my lens and snap away until the shadows grow long and the light is too poor for proper art. But if I can't hold down a proper blog, who do I think I'm kidding with my silly little imaginary pieces of art? I have a lens in my mind, but it's always out of focus, and it came before sepia and b&w.

URGENT! Apel umanitar

Astazi, 12 iunie 2008, in fata blocului meu din Militari, doi pisoi au fost gasiti. Par a avea in jur de 6 saptamani si nu cred ca vor fi luati de cineva de aici. Au aparut de-a dreptul peste noapte. Eu i-as lua, dar am o pisica si nu cred deloc ca s-ar intelege. Daca puteti, sau daca stiti pe cineva care poate sa o faca, va rog sa-i luati. Nu vreau sa ma gandesc ca ar putea muri de foame acolo. Ambii par a fi femele si sunt intr-adevar ceva urme de purici pe ei.

Daca cititi mesajul, va rog dati-l mai departe, poate cineva din Bucuresti poate lua macar unul. Poze mai jos. Celei negre i-am zis Umbra, cea tarcata e Oreo.

i just stood and stared

Dialog imaginar cu un castron

Eu: Salut!
Castronul nu raspunde.

Eu: Ce e, esti suparat pe mine?
Castronul nimic.

Eu: Stiu despre ce e vorba, te-ai ofticat ca nu te mai folosim noi si esti acum castron pentru apa pisicii. Ti se pare ca asta e o degradare?
Castronul tace.

Eu: Dar nu e nici o degradare! In fond, noi te foloseam din cand in cand la cate o salata. Asta destul de rar. Iar acum pisica te foloseste in fiecare zi. Ok, cand nu insista sa bea apa de la robinet. Dar esti mult mai util acum. Nu crezi?
Castronul se face ca ploua.

Eu: Si in plus, pisica te linge. Cum ar putea sa nu-ti placa sa te linga cineva? Bine, si Gigi te lingea, fiindca asa face el, linge vasele de mancare. Dar asta se intampla mai rar.
Castronul nu da nici un semn de interes.

Eu: Uite ce e, discutia asta nu ajunge nicaieri. Daca ai o problema cu mine, poti sa-mi spui. Daca nu, e cam aiurea sa ma ignori.
Castronul face pe mutul.

Eu: Daca tii neaparat,... putem incerca sa te folosim iar pentru salata. Desi nu garantez ca o sa reusim. Mai ales daca ne gandim ca pisica a vomitat la un moment dat in tine... Scuze, dar asta e. Avem anumite retineri.
Castronul nu pare interesat.

Eu: Chiar crezi ca nu-mi pasa de tine? Daca nu-mi pasa, mai faceam asta? Adica, in fine, daca te gandesti, nu e putin lucru, nu? Tu nu spui nimic niciodata, dar acum tacerea ta a capatat un sens. Face parte dintr-un dialog. Are o semnificatie.
Castronul: Ma rog,...

Eu: Aaaaa, deci poti sa raspunzi!!!
Castronul: Nu ti-am raspuns. Nici nu te-am ascultat. "Ma rog" avea legatura cu o chestie la care ma gandeam eu.

Eu: Dar acum imi vorbesti.
Castronul: Pot sa te rog o chestie?

Eu: Sigur.
Castronul: Incearca sa te abtii sa-mi mai vorbesti. Vreau sa spun, ok, n-am nici o problema ca sunt castronul cu apa al pisicii, dar m-as simti prost sa stiu ca sunt in casa unor oameni care vorbesc cu obiectele. Ar fi, intr-un fel, cam dezonorant pentru mine.

Eu: Pai bine, dar uite ca mi-ai raspuns.
Castronul nu spune nimic.

Eu: Here we go again. Ok, am inteles ce vrei sa spui. N-aveam de unde sa stiu ca o sa-mi raspunzi cand am inceput sa iti vorbesc. Si e, intr-adevar, cam ciudat sa vorbesti cu obiectele. Deci vrei sa nu-ti mai spun nimic?
Castronul tace a incuviintare.

Eu: Ok.

Scris de Gramo ^_^