brighter than a lucky penny

So, how many times have I promised to do this? A lot! While I'm still debating what to write for my list of 99 truths (I'm hardly on 48), here is the promised entry on handmade things. Since it's no longer a secret, for Ralu's birthday has come and gone, this is to promote a good friend of mine, along with a great website and a nice project.

Kai is working towards a degree in art and in between classes, he makes sculptures, boxes and jewellery. Here are a couple of samples from his work:













This is only a sample and while it might seem bizarre, it is worth noting that it is certainly different from what I've seen here so far. No two earrings are alike, meaning you can mix and match. I'm sure that some arrangement can be reached with Kai, in the event of wanting to order. To date, he does not have an Etsy shop, but I'll keep you posted on when it exists.

Another website that warms my heart is Threadless, where I found beauties such as The Communist Party, this thing called sleep, artsy suicide and a passion for dance. And yes, I will be placing a hefty order there, because I love the designs and colours!

Finally, for the hip and cool people, buying handmade is the new awesome thing, as this website wants us to do. So, sign the pledge, flick through Threadless galleries and think about the quirky art of Kai.

A review for 2008 should follow, hopefully before the New Year rolls around! :D

i wanna see, wanna see them dancing

Acum ceva vreme, a facut Ionuca o lista cu top 10 obsessive songs. Lista ei, si acum va prezint si lista mea.

Dupa ani de zile in care am ascultat produse americane (si romanesti, recunosc), am dat peste Noir Desir in liceu. Vreau sa se stie ca, de fapt, e toata vina ei. Si a inceput iubirea mea pentru francezii astia si melodii ca Le vent nous portera. Acum doua luni am scos discografia si seara, pe intuneric, in fata bisericii din Stuttgart, ma invart pe melodia aia.

Ramanem in sfera franceza, cu Edith Piaf, pe care am mostenit-o de la mama. Am vrut, initial, sa aleg "Je ne regrette rien", dar nu aia e melodia mea in loop. Poate ca sa imi aminteasca de H., de germanul meu H., pun Autumn leaves [Les feuilles mortes]. Un loop infinit, in zile de vineri, cand ma ridic de la birou doar ca sa beau ceai.

V-am spus ca sunt nebuna dupa muzica europeana? O mica oprire prin Scandinavia. In liceu, eu, copil goth ce ma aflam, ascultam in nestire Nightwish. Da, bine, radem. Dupa clasa a 11-a, am lasat-o moale cu goth si chiar m-am ferit de Nightwish. Dar cum EL asculta rock, intr-un final nu am putut sa ma abtin. In ultimele zile, Sleepwalker a stat in loop pe YouTube, pentru ca nu ma incumet sa imi iau albumul!

Din Finlanda in Suedia, cu doua trupe total diferite, si anume Koop, cu Koop Island Blues care ma face sa dansez si sa ma invartin camera de una singura; a doua trupa este, indubitabil, The Knife, un duo suedez care imi trimit fiori pe sira spinarii, mai ales cu Marble House.

Pentru ultimele 5 melodii, in nici o ordine vin: Part of your world, din Disney's The Little Mermaid, Insect Eyes, a lui Devendra Banhart, Editors cu The Weight of the World, Radiohead si 2+2=5, pentru care as da orice sa il ascult live, si in final, Patrick Wolf cu Enchanted, pentru ca baiatul asta era face sa plang si sa rad pe un singur album.

Si astea sunt doar 10 din obsesiile mele. Tag-ul merge mai departe, la Ralu si la Imparatul Utopic. :D Voi, ce ascultati?

procrastinators of the world, unite! ...tomorrow

Am un update planificat pentru diseara, cu un fel de guest-star. Intre timp, intrebare pentru putinii cititori de aici:

Copii, daca ma apuc de scris in engleza, mai sta careva pe aici? Ca stiu ca abia asteptati sa-i corectati romana, nu asta e problema. :P M-am gandit sa scriu in romana unele lucruri, si altele in engleza.

Voi ce pareri aveti pe aici? :D

i do it all for free, your tears are all the pay i'll ever need

Intr-o incercare poate partial patetica, partial potential de a avea success, sa incercam sa invigoram blogul. Intr-un final apoteotic, dupa o lunga batalie cu FF3 (nu, nu Final Fantasy), incerc sa salvez ce a mai bun, doar doar nu trec la Safari.

Deci, pentru utilizatorii de Firefox: ce RSS reader folositi si cat de bun e?

Si asa, de amuzament: vreau sa schimb layout-ul la blog, ca vad ca e populara treaba. Tocmai la fix pentru Anul Nou. Ce site-uri recomandati, si cam ce tip de culori s-ar potrivi? =)

(am un update de facut, am! am vreo 4 draft-uri, doar sa gasesc timp/inspiratie pentru ele D:)

le ciel est fermé

A murit fiul lui Gerard Depardieu

Asta am citit peste umarul unui tip astazi, asteptand trenul la Schwabstraße. "Depardieus Sohn tot". Am crezut ca nu intelegeam bine, ca germana mea se stricase cumva peste noapte. La 37 de ani, sa mori de pneumonie pare aproape jignitor.

Si totusi, cu o fascinatie aproape morbida, am citit despre felul in care si-a trait viata. Nu la fel a fost si cu Jimmi Hendrix, cu Heath Ledger, cu Anna Nicole Smith? Moartea imparte lumea in doua: cei care ii deplang si cei care scot la iveala toate secretele mizere. Si cu fiul lui Depardieu va fi la fel.

Later Edit: De la Cristian Sarb aflam mai multe detalii despre Guillaume. Articol din Evenimentul Zilei aici.

that's the reason you stay here

Acum doua saptamani, la acelasi festival de bere mentionat aici, eu si H am plecat impreuna acasa. Mai precis, la mine acasa. A fost ceva ciudat, amandoi iesiti la aer. De acolo pana la zambete furate si un sarut lung nu a fost decat un pas. Un pas pe care l-am facut amandoi. EL stie, de altfel am scrie despre asta acum mult timp, in urma unui articol publicat de Gramo. Entry-ul meu pe tema "polyamory" e aici.

Astazi, am gatit Sweet and sour chicken. In primul rand pentru ca am crezut, in prostia mea de copil, ca as putea incerca o metoda mai subtila de seductie. In al doilea rand pentru ca e ceva de la zero, ceva cu care ma pot mandri. Daca eram in WoW sau in D&D, dupa experienta din seara asta as putea spune: I levelled up in cooking! Carnea era putin cam sarata, dar sosul si legumele au iesit minunat. Nu credeam ca as fi putut sa ma bucur vreodata de o masa gatita atat de mult. Si lui H i-a placut, ceva care am crezut ca m-ar apropria de el. Nu a fost sa fie.

Ma intreb daca nu cumva eu si EL suntem doi ciudati intr-o lume normala. Daca toata povestea asta a noastra, cu deschidere catre altii, cu deschiderea noastra catre sex si alte relatii ne face sa traim intr-o versiune demonica a lumii reale. Poate impreuna ne-am izolat de restul lumii. Nu am nici un dubiu ca toti din jur ne judeca si poate intr-o zi voi invata sa nu imi pese. Dar pe moment e aproape dureros.

Si, ca nota de final, un proiect foarte interesant, in care poate reusesc sa ma implic: Camera 80. Maine am planificata o scurta trecere pe la posta pentru timbre (vederi de trimis in State si Germania), apoi Waldfriedhof pentru poze si in final primul capitol dintr-un proiect la care lucrez de aproape 2 ani. Poate imi iau caietul de notite cu mine, sa mai adaug ceva. Voi vedea.

Acum, timp de somn. Noapte buna, H. Ma bucur ca ti-a placut aici. Mi-e dor de tine.

c'est un chanson qui nous ressemble

Am tot promis update aici si uite ca nu m-am tinut de cuvant (e cineva cu adevarat surprins?). A venit toamna in Stuttgart, o toamna rece, cu vant si caldura in apartament. Nu am mai cunoscut o toamna asa frumoasa din liceu, zile de chiul si mers de la Hasdeu pana in Cismigiu, vise de iarna si Magheru.

In Stuttgart toamna e sinonima cu fetivalul Canstatter Wasen, al doilea cel mai mare festival de bere din lume (dupa Oktoberfest, normal). Am mers saptamana trecuta cu un grup mare de oameni (aproape 30 la un moment dat). A fost, probabil, una dintre cele mai frumoase zile petrecute aici.

Bere la nemti

Inauntru cortului, lumina, muzica si dansat pe mese. Mai ales dansat. Aici nimanui nu ii pasa de varsta, sex sau stare de ebrietate. Sa va demonstrez:

Interior de cort, cu lumina
Mosuleti pe mese!

E bine de tinut minte ca acele costume nu provin din zona Baden-Württemberg (zona a carei capitala e Stuttgart), ci din Bavaria. Sunt, de fapt, Lederhosen. Grupul, surprins in miscare, arata cat de dinamici sunt nemtii. Orice oportunitate de a bea si a dansa, ei nu o pierd. Aproape ca sunt invidioasa pe genul asta de viata, nu atat de stresanta ca in Romania. Aici oamenii zambesc pe strada, te ajuta sa te descurci cu plasele de shopping, un vecin mi-a lasat cheia de la cutia de scrisori desi nu imi stia nici numele! Nu spun ca totul in Romania e gresit, nu e chiar asa. Dar la noi ambitia dusa la extrem, nevoia de mai mult, mereu mai mult, totul ne conduce catre cinism. Catre sarcasm. O fosta colega de liceu tine un blog aici si uneori ma izbeste nivelul de superioritate si holier-than-thou. Nu sunt probabil cea mai indicata persoana sa vobeasca despre cinism, dar totusi, chiar asa am ajuns?

Cand a trecut Ralu pe aici, am iesit la pozat. Iata ce a iesit:

Indragostiti de toamna

Din Fernsehturm

Acelasi turn


The one and only Ralu

Dintr-un set de diapozitive de la Stuttgart Kunstmuseum

Si, in final, un bun prieten: Tobi

Cand reusesc sa termin si pozele de la München, le pun pe blog. Intre timp, mai multe poze, inclusiv de la muzeul de arta moderna, pot fi gasite aici.

Bis dann!

I'm on the edge of a cliff, surpassing comfort and security

Am ajuns sa scriu numai chestii depresive pe blogul asta. Mi-e teama uneori ca va ajunge ca celalalt, o groapa pentru maniile mele. Hm... a venit toamna in Stuttgart. O toamna cu frunze uscate, galbene, rosii, cazute pe marginea drumului. Maine e Volksfest, un fel de Oktoberfest in Stuttgart si dupa jumatate de pui si 2 litri de bere (pentru 23 de euro, o suma, pare-se, chiar buna) poate voi mai avea energie sa fac si poze. Mai am cateva de saptamana trecute, le pun si pe alea pe blog poate duminica.

Uneori ma intreb cum naiba am putut sari de la zile libere in timpul facultatii la vacanta si la slujba de 9-5 plus locuit singura. Nu ma plang, e interesant, dar uneori parca mi-e ciuda. Am pierdut 2 ani de facultate, 2 ani pe care nu ii mai recuperez. Am stat cu o familie pe care am ajuns sa o detest, intr-o casa care parca a devenit inchisoare. Nu pot spune ca nu le sunt recunoscatoare alor mei sau ca detest cursul la care sunt inscrisa. Nu e vorba de asta. Dar uneori aproape ca regret ca nu am dat la Limbi Straine. Stiu, sunt nebuna, ce om normal ar alege Romania si nu Anglia?

M-am saturat sa ma cert, sa fiu mereu irascibila si sa spun lucruri pe care nu as vrea sa le spun. Parca tot timpul sunt asa, intr-o transa, si singurul lucru pe care il pot face ca sa fiu sigura ca mai simt ceva e sa ma cert. As vrea sa-mi pot lua liber de la propria persoana, sa ma duc in concediu 10 zile ca altcineva. M-am saturat de mine insami. Si iar dau in patetisme. Mai ceva ca un copil emo, doar ca fara lame sau cutite. Ma opresc aici, pana nu ajung chiar in ultimul hal.

I'm BELLA SWAN , BITCH. ALL SHALL LOVE ME AND DESPAIR

Nu am crezut in viata mea ca voi ajunge sa scriu despre Stephenie Meyer si minunata ei Twilight saga. Nu am crezut ca voi indrazni sa accept altfel de vampiri. Si nu ii accept. Citeam zilele trecute pe Bookblog un review al primei carti, "Twilight", sau "Amurg", in varianta romaneasca. M-au frapat comentariile pozitive, alura mistica atribuita relatiei dintre Edward si Bella, o intreaga polemica pe tema iubirii.

HAVE WE READ THE SAME BOOK?!

Acelasi Edward rece si calculat, care o urmareste aproape compulsiv pe Bella? Aceeasi fata "clumsy", care, ma scuzati, nu ar rezista in lumea reala nici 2 secunde? Aceleasi lamentari legate de multimea de baieti care o adora si cat de mult ar vrea ea ca Edward sa fie cel care o iubeste? De obicei nu critic gusturile oamenilor in materii de lecturi. La urma urmei, si eu am citit Harry Potter, iar ultimele 3 carti au fost jalnice. Si acolo personajele par uneori de carton iar ideea de prejudecata e okay atata timp cat vine din partea personajelor "bune". Dar macar mai sunt unii ca Snape, ca Riddle, ca Pettigrew, care sa te captiveze.

Probabil nu imi va ajuta cu mult argumentele, dar nu am citit cartea pana la capat. Nu am putut indura. Nu am nimic cu personajele feminine care "trebuie sa fie salvate" (acum 10 zile ma uitam la Disney pe YouTube). Nu sunt feminista hard core, jos barbatii, femeile sunt cele mai tari. Dar nici nu pot trece cu vederea o adunatura de personaje ca Bella, Edward sau clanul Cullen, care sunt enervante cand nu sunt plictisitoare. Am citit bucati din restul cartilor si am ras. 

Daca v-a placut cartea, foarte bine. Dar sa nu vedeti pe aici cu argumente despre "twoo wuv" si alte aiureli. Bella si Edward nu au "twoo wuv". Cititi seria. O sa va convingeti de cat de abuziva, infricosatoare si downright wrong toata iubirea asta a lor e. Intre timp, ma scuzati, am de citit o carte cu un personaj masculin cam enervant, dar macar mai real decat Edward.

PS. Vampires.do.not.sparkle.

the future you have today is not the future you had yesterday

3 ani si 9 luni. Ne-am cunoscut pe net, pentru ca eu am fost mereu un pic internet-addicted, cum poate si Ralu sa confirme. Mi-am petrecut atata timp pe Internet incat uneori ma mir de ce lumea nu pricepe cand spun 'OMG' sau 'I can has/NO you can not has'. Ma rog, pricep ei, dar poate poanta nu mai e la fel de amuzanta. Cand ne-am cunoscut, a fost ca si cum gasisem un prieten dupa multi ani in care nu vorbisem. De fapt, la prima vedere, chiar am crezut ca ne cunosteam de altundeva, dar nu, nimic de genul asta.

Aveam 17 ani (aproape), pe 1 ianuarie, cand i-am spus prima data 'te iubesc'. El imi spusese asta din Septembrie 2004, dar voalat, pentru ca eu nu vroiam sa aud asa ceva. Eram prea speriata, noi eram prieteni prea apropiati, cum sa ma iubeasca? Cum sa il iubesc? E cu 8 ani mai mare ca mine, desi fizic arata ca la 19 ani. Eu eram in Romania, el in Suedia, cum sa se intample asa ceva?

In octombrie 2007, in KFC Bournemouth, dupa ce am ras si am vorbit si am mai ras putin, ne pregateam sa plecam inapoi la hotel. S-a asezat intr-un genunchi, a scos cutia cu un inel si mi-a spus, pe romaneste, 'Vrei sa te casatoresti cu mine?'. A fost, poate, singurul moment din viata mea in care credeam ca timpul se va opri.

Ieri, aproape l-am pierdut. Au fost cele mai ingrozitoare momente din viata mea. Nu am plans niciodata atat de mult. Dar poate asa o sa invat, ca de fapt nu e un robot, e om, si nu are un put de rabdare.

Te iubesc. Imi pare rau pentru ce am facut. Vina inapoi acasa in octombrie. Eu te astept.

i just want you to know who i am

No, I'm not updating. Because it feels like this whole blog is a fraud. Please don't give me any silly compliments, I'm not looking for that. Ironically enough, I'm looking for criticism. I'm not original. I'm a fraud. I write bullshit post-modernist crap that is probably just a veiled form of ego stroking. If I mention photography, or art or writing, I am immediately backlashed.

So fuck my doing photography, writing or strange foreign languages. I'll get my damn Marketing degree and be satistfied. Because if I so much as dare mention anything else, I get labeled a copy cat. Personally, I prefer fraud.

Fuck you and all we've been through

Stii ce? Am fost intelegatoare, ai fost in spital, ai avut probleme. Am inteles, am simpatizat, am fost chiar ingrijorata, am sperat sa te faci bine. Si te-ai facut. Si ai venit acasa. Si ai aflat ca vrea sa ia cu el un joc nenorocit pe care oricum nu il joci. Ca sa avem si noi ce face din cand in cand. Dar nu, tu intri in panica, doamne, daca iti stricam jocul? Daca il distrug in bagaj?

You know what? Fuck you. Aveam de gand sa imi para rau ca el e aici cand tu clar nu esti bine. Acum nu imi mai pare rau. Mai du-te dracu. Scarba.

Deutschland, Deutschland über alles (IV)

Am promis poze cu ursi, nu? Avem una bucata poza cu ursul irlandez si un urs britanic. Mai vreti? Ca sunt acolo pana pe 12 august, si chiar ar fi pacat sa nu ne jucam "Tara, tara vrem ostas" :P



Unul dintre cei mai frumosi de acolo, vreau sa zic.



Asta britanic nu prea inteleg ce reprezinta...poate imi ziceti voi. Eu cred ca un fel de inotator, ceva.

Deutschland, Deutschland über alles (III)

Azi nu am mai fost in Schlossplatz, sa fac poze la ursi. Poate ajung maine, in functie de cat de obosita sunt dupa munca. In fine, nu aveam ce face, asa ca in stil clasic, scot si eu telefonul pe geam la poze. Dragii mei, eu sunt copil sarac, nu am camera foto. Voi avea. One day.

Deutschland, Deutschland über alles (II)

Mi-am luat ceva pauza de blog. Nu e ca si cum sunt citita cine stie cat, asa ca o disparitie de moment e prea rar sesizata (not fishing for any compliments here). Cu job merge cum merge, colegii de casa ma scot din nervi, invat sa gatesc incet incet si cu mici accidente, si in general, ajung sa inteleg ca viata asta de student nu e asa infecta precum a fost in ultimii 2 ani.

Ma rog. Astazi, in Stuttgart vremea a fost calda, a fost si soare, apoi ceva nor. Scapata de la munca la 6, cu abonamentul pe august in buzunar, am decis sa nu fug acasa (mai ales ca nu ma trage inima sa stau in camera pe Havelock tot timpul) si m-am plimbat putin prin Schlossplatz (pozele sunt cateva entriuri mai jos). Pana pe 12 august, in Stuttgart sunt gazduiti asa numitii Tolerance Bears, ursi care sunt creati de artisti din diverse tari. Sunt facuti sa reprezinte unitate, pace, diversitate. Am gasit mai toate tarile, si am facut si poze!



Moldova



Moldova, poza mai buna



Romania, eterna si fascinanta



Si Suedia, in camasa de om al muncii (nu, pe bune, mi-a zis EL ca asta reprezinta)

Asa. Ursii astia mai sunt acolo o saptamana. Ce tari vreti sa va pozez? :D Au mai de toate (mie din seria de mai sus Moldova mi se pare cea mai buna) si daca nu va deranjeaza poze cu telefonul... request away!

les amants de demain

once, just once, i wish we'd stop letting the distance come between us. who does it help if you scorn me and i bite back? because you go put up your walls and socialise and i shuffle my iTunes along until i find sad songs to play. and when we talk again, we brush it all under the carpet and prefer to ignore it. ultimately, if we don't destroy each other, we might just get the 'happily ever after' we seem to crave so much.

Mots d'amour

Am un entry legat de munca. Are si poza. Dar acum e vineri seara, e tarziu, fac RPG, si va las cu un filmulet dragut legat de Republicani. Poate ar trebui sa facem si noi romanii ceva despre cei care au votat/voteaza/vor vota PSD/Gigi Becali/Vadim? Sau, vai, imi arat culorile politice?

you think you know me

Tom Felton. Canta. E ceva... surreal. E minunat. Il ascult ca o nebuna. Da, Tom Felton, chiar esti ceva extraordinar. And I'm still the 14-year-old fangirl. <3

Deutschland, Deutschland über alles (I)

Am ajuns in Stuttgart marti, dar cum nu incep pana pe 7 iulie, mi-am folosit zilele astea ca sa scap de birocratia necesara inregistrarii mele in Germania. M-a socat faptul ca toti functionarii sunt politicosi, rezervati, si daca esti un pic mai speriat de bombe (ca mine ieri, ingrozita de ideea ca as putea gresi formularul), nimeni nu se supara pe tine. Si aici ma opresc inainte sa incep o discutie gen "Romania e de cacat, numai Vestul e bun". Nu e asa. Sunt si lucruri in Vest care sunt naspa, sunt si lucruri bune in Romania.

Nu am aparatul foto, dar am telefon cu camera. Si va las cu doua poze din Stuttgart.



In parc, la soare, toti sunt in fantani sau citesc pe iarba



Nu, nu am facut poza la macara, ci la turnuletul ala verde. Asa se intampla cand a) nu stii sa faci poze si b) nu ai zoom.

a world of pure imagination

Azi am chef de engleza. You can skip if you so wish.

_________________________________________________________________________

I wish I were an artist. I live in dreams too much. I keep wishing I could draw, or paint, or play an instrument. A long time ago, I used to write. I don't any more. I find everything stupid, shallow and unnecessary. What exactly am I trying to say? I was never a Carrie Bradshaw, I never attempted to write meaningful anything, but when I did write, I was never happy enough. It always fell flat. What was I saying that someone hadn't said before?

People take so many photographs nowadays. And maybe it's a pang of envy I feel whenever I see the photos other take of the world. I want photos of knees and smiles, corners of mouths and collarbones. I want shy girls smiling awkwardly, I want wrists and ankles and earlobes, sculpted white skin and glimpses of eyelashes. I like to photograph (in my mind) couples holding hands and old couples leaning on each other for support.

I cloudspot. I like faded clouds, like wisps of forgotten dreams, dark clouds like tendrils in a nightmare, I like sunsets that paint the sky Monet, I like kittens staring into my lens, I like lightning criss-crossing the sky and splitting it in so many pieces it's surreal.

Sometimes, I wish I could show that to the world. I wish I could hide behind my lens and snap away until the shadows grow long and the light is too poor for proper art. But if I can't hold down a proper blog, who do I think I'm kidding with my silly little imaginary pieces of art? I have a lens in my mind, but it's always out of focus, and it came before sepia and b&w.

URGENT! Apel umanitar

Astazi, 12 iunie 2008, in fata blocului meu din Militari, doi pisoi au fost gasiti. Par a avea in jur de 6 saptamani si nu cred ca vor fi luati de cineva de aici. Au aparut de-a dreptul peste noapte. Eu i-as lua, dar am o pisica si nu cred deloc ca s-ar intelege. Daca puteti, sau daca stiti pe cineva care poate sa o faca, va rog sa-i luati. Nu vreau sa ma gandesc ca ar putea muri de foame acolo. Ambii par a fi femele si sunt intr-adevar ceva urme de purici pe ei.

Daca cititi mesajul, va rog dati-l mai departe, poate cineva din Bucuresti poate lua macar unul. Poze mai jos. Celei negre i-am zis Umbra, cea tarcata e Oreo.

i just stood and stared

Dialog imaginar cu un castron

Eu: Salut!
Castronul nu raspunde.

Eu: Ce e, esti suparat pe mine?
Castronul nimic.

Eu: Stiu despre ce e vorba, te-ai ofticat ca nu te mai folosim noi si esti acum castron pentru apa pisicii. Ti se pare ca asta e o degradare?
Castronul tace.

Eu: Dar nu e nici o degradare! In fond, noi te foloseam din cand in cand la cate o salata. Asta destul de rar. Iar acum pisica te foloseste in fiecare zi. Ok, cand nu insista sa bea apa de la robinet. Dar esti mult mai util acum. Nu crezi?
Castronul se face ca ploua.

Eu: Si in plus, pisica te linge. Cum ar putea sa nu-ti placa sa te linga cineva? Bine, si Gigi te lingea, fiindca asa face el, linge vasele de mancare. Dar asta se intampla mai rar.
Castronul nu da nici un semn de interes.

Eu: Uite ce e, discutia asta nu ajunge nicaieri. Daca ai o problema cu mine, poti sa-mi spui. Daca nu, e cam aiurea sa ma ignori.
Castronul face pe mutul.

Eu: Daca tii neaparat,... putem incerca sa te folosim iar pentru salata. Desi nu garantez ca o sa reusim. Mai ales daca ne gandim ca pisica a vomitat la un moment dat in tine... Scuze, dar asta e. Avem anumite retineri.
Castronul nu pare interesat.

Eu: Chiar crezi ca nu-mi pasa de tine? Daca nu-mi pasa, mai faceam asta? Adica, in fine, daca te gandesti, nu e putin lucru, nu? Tu nu spui nimic niciodata, dar acum tacerea ta a capatat un sens. Face parte dintr-un dialog. Are o semnificatie.
Castronul: Ma rog,...

Eu: Aaaaa, deci poti sa raspunzi!!!
Castronul: Nu ti-am raspuns. Nici nu te-am ascultat. "Ma rog" avea legatura cu o chestie la care ma gandeam eu.

Eu: Dar acum imi vorbesti.
Castronul: Pot sa te rog o chestie?

Eu: Sigur.
Castronul: Incearca sa te abtii sa-mi mai vorbesti. Vreau sa spun, ok, n-am nici o problema ca sunt castronul cu apa al pisicii, dar m-as simti prost sa stiu ca sunt in casa unor oameni care vorbesc cu obiectele. Ar fi, intr-un fel, cam dezonorant pentru mine.

Eu: Pai bine, dar uite ca mi-ai raspuns.
Castronul nu spune nimic.

Eu: Here we go again. Ok, am inteles ce vrei sa spui. N-aveam de unde sa stiu ca o sa-mi raspunzi cand am inceput sa iti vorbesc. Si e, intr-adevar, cam ciudat sa vorbesti cu obiectele. Deci vrei sa nu-ti mai spun nimic?
Castronul tace a incuviintare.

Eu: Ok.

Scris de Gramo ^_^

The main event, the champions (despre marlanii altora)

Am mers sambata sa vad live (dar nu la Wembley), finala FA Cup intre Portsmouth FC si Cardiff City FC. In final, a castigat Portsmouth cu 1-0, un meci echilibrat, un gol anulat si un arbitru care nu prea era impartial (se crede ce era pe jumatate Welsh). Nu de asta e vorba. E vorba aici de suporteri care, desi au fost candva acuzati de huligans, bine-cunoscuti pentru acte de vandalism si batai la mai toate meciurile "away" in Europa, nu pot sa se distreze la un meci fara sa fie beti turta.

Sa fim seriosi. Nu sunt Maica Tereza. Si eu beau. Mai ales cand ma uit la meciuri de fotbal. E vorba de atmosfera, de a te distra. Ce au facut cati zeci de indivizi sambata a fost marlanie. Aruncat cutii de bere, aruncat cu bere, carnati cruzi, mingi de fotbal, pantofi si o sticla plina de ceea ce parea a fi urina. Minunat. Portsmouth e un club cunoscut pentru suporteri care evita violenta, oameni calmi, care canta si se bucura fara sa fie nevoie de pumni.

Ce am vazut si trait sambata a fost exact ca in Romania. Exact ca la acele meciuri unde se rup scaune, se bat jandarmi si se omoara suporteri intre ei. Vorbim de un meci in camp deschis aici, unde oameni au adus copii in carucioare, unde ideea era ca toti sa se bucure si sa spere ca Portsmouth vor castiga. In final, s-a transformat intr-o scuza pentru betie. Aproape ca mi-am pierdut increderea in fotbalul englez.

In iunie incepe Euro 2008. La asta ma uit in fata ecranului. Nu de alta, dar macar asta nu mai plec lipicoasa de bere si mai stiu eu ce.

Disclaimer: Nu vreau sa creada lumea ca am ceva cu suporterii in general. Unii sunt oameni civilizati, care se duc sa vada meciul ca sa cante, sa injure arbitrul si sa se relaxeze. Eu ma refer la marlanii, badaranii si prost-crescutii care in ultimii ani au transformat un meci de fotbal in unul de kickboxing. Doua sporturi diferite. Let's keep it that way, shall we?

i have hated the words and i have loved them, and i hope i have made them right

The Book Thief e probabil cea mai buna carte pe care am citit-o in ultima vreme. Da, e (din nou) despre Holocaust, dar e un Holocaust al Germaniei, al nemtilor care nu au sustinut nazismul si al unui german care a indraznit sa adaposteasca un evreu. E vorba despre Liesel, care iubeste cartile, despre Rudy, care o iubeste pe Liesel, despre cat de greu este sa-ti pierzi familia si cat de mult pot iubi niste straini. E vorba de nevasta primarului, bantuita de fantome (la figurat, nu la propriu), e vorba despre vinovatia pe care o simt unii pentru ca au supravietuit si altii nu. Si naratorul e Moartea, o Moarte care nu e prezenta atat de mult, ci mai degraba planeaza. Vorbim aici de al Doilea Razboi Mondial, unde da, nazismul a comis atrocitati, dar unde si Aliatii au facut la fel de multe orori, dar poate nu asa sistematizat (si in exterminarea evreilor, germanii au fost eficienti).

Trebuie sa recunosc ca am abandonat blogul, dar dupa ce citesti asa ceva (chiar daca a urmat Franny si Zooey care mai mult m-a enervat), nu prea stii ce sa scrii. Am fost in Polonia, la Auschwitz. In carte vorbesc de Dachau. Probabil ca nu conteaza unde te duci, vezi aceleasi lucruri. Nu am fost niciodata pro-inarmare si razboi, pentru ca uneori, marii lideri politici nu sunt decat niste baietei frustrati, care cred ca soldateii de plastic sunt acum doar life-size.

The Book Thief probabil ca nu-si propune sa schimbe nimic. La urma urmei, pana si Holocastul a devenit arma politica. "The politician who cried wolf". Dar intr-o lume in care orice comentariu, orice cuvant e o posibila insulta, poate ar trebui sa ne amintim ca in vremuri mai rele, unii au avut si suflet. Acum, "detinutii politici" dorm la granita si toti facem din razboi o scuza pentru frustrarile noastre.

very different from the rest of us, she's nothing like the rest of us

Cum am zis, am terminat de citit 'Slaughterhouse 5' si acum sunt cam 60% in 'The Last Don'. Am un teanc de la biblioteca si alt teanc pentru sesiune. Ce scarba si sictir pe mine. Nu poate sa-mi pese deloc de nenorocirea asta de sesiune, miercuri am exam la germana varianta 2.0. Daca nu trec, ma ia naiba (da copii, din cand in cand mai si injur. Am peste 18 ani. Deal with it :|). Sper sa trec si din iulie va voi plictisi din Suttgart, Germania, cu incercarile mele de a nu muri de foame.

Habar nu am ce a intrat in mine. Ieri am fost patetic de deprimata si m-am decis ca LUI ii trebuie insulte cum nu i-am aruncat in 3 ani de zile. De ce o mai sta cu mine, doar el stie. In fine. Cred ca ar cam trebui sa incetez cu nesimtirea asta emotionala. Nu imi pasa de nimeni si nimic. Am venit la inceputul lunii acasa si o saptamana m-am ascuns sub patura ca un copil mic. Parca nu am energie nici sa exist. Si da, stiu ca suna mai rau decat emoizii aia care misuna prin Capitala.

Si acum de ultima ora: de vreo 2 zile incoace nu pot sa mananc nimic fara sa-mi fie rau. Cred ca am vreo infectie cretina. :| Bai frate, eu ma las de sporturile astea extreme. Eu si Billy Pilgrim. Asa merg lucrurile. Stai pe tusa si nu-ti pasa. :| Meh. Ma duc sa mai citesc de oameni impuscati de mafioti.

i'm gonna close my eyes and spin

Asa arata cerul la 6.30 GMT azi din tren spre facultate. Apoi a inceput sa ploua. Acum iar e soare. Aseara m-am certat cu EL. Uneori e rau, alteori bine. Dar macar norii erau frumosi de dimineata. "Inertia morala" marca Vonnegut ma sperie. Sper sa nu ajung niciodata la un grad atat de avansat de apatie si pesimism.

strange little girl

Dupa discutia de polyamory (care, by the way, inca are loc pe blog-ul lui Gramo), in care aflu cu stupoare ca multi chiar cred ca daca am legaliza asa ceva s-ar casatori toti astia "poliamorosi" pe capete. As putea sa scriu pagini intregi despre cum nu par sa priceapa unii cele mai simple lucruri, dar daca nu vrea omul sa priceapa, cine sunt eu sa incerc sa incep revolutii culturale?

De la astfel de discutii trecem la o stire cel putin interesanta (si pentru multi socanta): O studenta isi induce avorturi pentru a crea o opera de arta. Se pare, insa, ca ar fi falsa. Ma rog, daca e intr-adevar o gluma, mi se pare de prost gust. Este irelevant faptul ca tipa e studenta la Yale si tema proiectului e "Cum pica oamenii de fraieri". Eu voi trata subiectul ca si cum nu ar fi o gluma. In orientarea politica, sunt mai mult sau mai putin Libertarian (va explica Wikipedia ce-i aia), asa ca pentru mine, e "free for all" cu conditia ca nimeni nu e ranit.

Am zis asta in post-ul de mai jos: sunt pro-avort. Sau pro-choice, cum zic altii. Adica da, cred ca avortul ar trebui sa fie legal (cum e la noi), dar chiar si eu trag o linie: dupa 3 luni, daca nu sunt complicatii de ordin medical, sorry, but you'll be a mum. Nu pot sa cred ca nu iti dai seama ca esti gravida. Dar sa trecem la aceasta studenta. Ce a facut ea e inadmisibil. Arta pentru arta si alte clisee de genul asta. Da, o femeie are dreptul sa faca ce vrea cu corpul ei, dar sa fie foarte clar: aici, ea poate sa indruge tampenii despre arta pana nu mai poate, e clar ca a facut ce a facut ca sa socheze. Daca vrei sa vorbesti despre avort, sunt alte modalitati.

Mi se pare scarbos ca Yale a putut accepta asa ceva. Da, bun, bine, o gluma, dar cum afecteaza asta imaginea facultatii? Pai daca Yale poate, maine la Oxford auzi despre canibalism ca diploma si apoi la Cambridge se da liber... ma rog, intelegeti voi ce vreau sa zic.

Nu, nu fac parte din comunitatea aruncatorilor de pietre si oua la parade cu steaguri curcubeu (dar, in mod bizar, unul din bunii mei prieteni da), dar parca aici... nu stiu ce sa zic. Libertate de exprimare, si feminism pana la capat (atentie, nu din categoria "barbatii sunt toti misogini"), dar stimata studenta... ma lasi?

i like you, pookie pie

Raspuns la o discuite iscata pe blogul Gramo, aici. Daca vreti sa va implicati acolo, bine. Eu dau raspunsul/umila mea parere aici.

Bun. O zic aici, ca dupa aia va deveni redundant si o sa incep sa seman cu unul din copiii astia emo/poser/whatever. Ma rog. Va rog sa retineti ca asta e parerea mea (nu si a domnului Vacaroiu) si sa o tratati ca atare.

Definitie de "polyamory": Sexuality.org (polyamory). Am si pagina de Wikipedia aici. In cuvinte simple: Eu, individul A, pot sa-l iubesc pe individul B, dar si pe individul C, D, E etc (individ la modul general). Sunt reguli si in polyamory asta. S-au scris si carti, cum ar fi A Trois, in care trei francezi vorbesc despre relatia lor. Bun, acum sa va zic povestea mea.

Eu, studenta de 20 de ani, sunt de 3 ani intr-o relatie cu EL si de patru luni cu El (si nu, nu le dau numele. Unii le stiu. Ii rog politicos sa le tina pentru ei). Da, exista gelozie. Da, sunt multe probleme, da, exista gelozie cu carul, dar sunt si avantaje. Eu sunt pro-multe chestii in viata, cum ar fi pro-LGBT, pro-casatorii intre persoane de acelasi sex, pro-avort (adica sa fie legal si sigur) si printre ele se numara si pro-polyamory asta. Recunosc ca nu m-am trezit eu ca o floare in pubertate si mi-am zis "Ei, la naiba, toti sunt bi/gay/lesbian, ia sa fiu si eu ceva asa... de sparge gura targului". Eu nu am aflat de poly pana pe la 16 ani, cand EL era cu o alta tipa. La vreun an de cand am inceput sa vorbim, mi-a zis ca ma iubeste si ca, daca vreau, pot sa intru in povestea asta cu el si ea. Ma rog, restul e bla bla bla. Eu intre timp am mai avut un prieten care stia de chestia asta si (aici e punctul important) a acceptat situatia pana cand, din motive irelevante (eu m-am intors in Romania si el nu facea relatii la distanta) ne-am despartit. Idee e ca a inteles is acceptat situatia.

Exista gelozie in relatii poly, la urma urmei suntem si noi oameni, nu avem cine-stie-ce puteri miraculoase de a scapa de gelozie si invidie. Dar pot spune atat: in trei, altfel sunt discutate ideile. Am fost in relatii de monogamie si uneori, cand ma apuca paranoia si teama, vorbind doar cu prietenele (atentie la gen aici, feminin), nu imi trece mereu. Cand am un acces de gelozie si paranoia si sunt convinsa ce EL ma va lasa pentru nu stiu ce alta fata, vorbind cu "celalalt" ma face sa ma simt mai bine.

Si ajung si la un punct final: post-ul lui Gramo, referitor la casatorii. In teorie, ar fi perfect. Dar sunt probleme: cati oameni sa se poata casatori? In ce conditii? Ce fel de legi? Ce se intampla daca esti in situatia mea, unde pe EL il iubesc mai mult decat pe El? Daca maine ma loveste autobuzul, cine mosteneste cat si cum? Nu, nu sunt impotriva legalizarii, dar cred ca inainte de toate, ar trebui ca oamenii sa accepte ca nu toti suntem la fel, nu toti suntem heterosexuali monogami.

Discutii si pareri sunt bine-venite. Dar nu veniti cu propagande heterosexiste, si nici comentarii de genul "Copilul trebuie sa fie crescut de 2 parinti". Nu, nu trebuie. Cu copii in familii divortate, cu unul sau ambii parinti recasatoriti cum ramane?

different names for the same thing

E primavara afara, in gradina de la bloc a inflorit liliacul si administratorul ne-a spus ca mai bine il luam noi decat sa fie furat si sa se vanda prin piata. Asa ca mama a luat un buchet mare care acum se vestejeste pe dulapul din sufragerie. Au mai ramas cateva flori si am zis si eu sa-mi ramana o poza.

De mi-ar trece si acest mood de copil rasfatat as fi mai fericita. Ascult Belle and Sebastian si Garbage, ma cert cu EL, I sulk, el pleaca de la calculator ca sa evite o cearta cu scantei si la urma, cand eu spun 'I'm sorry' si el spune 'Te iubesc' nu fac decat sa iau o gura de aer si sa-mi spun ca da, e departe, da, e din ce in ce mai rau, dar macar e acolo.

Maine intentionez sa termin una bucata lucrare pentru facultate si poate de miercuri ies si eu din nou din casa. Nu de alta, dar de lunea viitoare ma asteapta 6 saptamani de iad si doar eu stiu de unde voi avea energia sa termin anul II. Din carti si ceai.

the city painted in colours of life

Azi m-am vazut cu Ralu, am mers la Green Tea si la Fru Fru Pasta, ne-am plimbat prin Ioanid, am stat si am vorbit despre tot si despre nimic, ne-am pierdut pe strazi micute si ne-am amintit cum era in liceu. A fost frumos si straniu si mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit Bucurestiul in aprilie, cat de mohorata e Anglia cand ploua si cat de verde e Cismigiul. Maine Imparatul Utopic ma ia la plimbare si parca nu am suficient timp pentru tot, parca sunt copil, si nu vreau decat sa ma plimb pana la infinit.

Rooibos 'Kalahari' de la Green Tea e minunat si ar trebui incercat de toata lumea. Cateva poze din expeditia bucuresteana de azi.



Ceai, zahar, ligurita, assorted nothings.



Porumbeilor le pasa de doua lucruri acum: mancare si imperechere.




Nu e minunat Cismigiul? <3



This I wouldn't trade for the world.

pictures of nothing at all

Habar nu am cum se incepe in entry intr-un blog nu tocmai nou, dar nici cu vechime. Nu e ca si cum ma stiu oamenii de prin blogosfera, dar cred ca ar trebui sa renunt la aere de ex-pat si sa scriu despre ce imi trece prin cap. Gata, acum ma duc sa mai citesc, poate maine am ceva mai interesant de spus.

G'night.