Fuck you and all we've been through

Stii ce? Am fost intelegatoare, ai fost in spital, ai avut probleme. Am inteles, am simpatizat, am fost chiar ingrijorata, am sperat sa te faci bine. Si te-ai facut. Si ai venit acasa. Si ai aflat ca vrea sa ia cu el un joc nenorocit pe care oricum nu il joci. Ca sa avem si noi ce face din cand in cand. Dar nu, tu intri in panica, doamne, daca iti stricam jocul? Daca il distrug in bagaj?

You know what? Fuck you. Aveam de gand sa imi para rau ca el e aici cand tu clar nu esti bine. Acum nu imi mai pare rau. Mai du-te dracu. Scarba.

strange little girl

Dupa discutia de polyamory (care, by the way, inca are loc pe blog-ul lui Gramo), in care aflu cu stupoare ca multi chiar cred ca daca am legaliza asa ceva s-ar casatori toti astia "poliamorosi" pe capete. As putea sa scriu pagini intregi despre cum nu par sa priceapa unii cele mai simple lucruri, dar daca nu vrea omul sa priceapa, cine sunt eu sa incerc sa incep revolutii culturale?

De la astfel de discutii trecem la o stire cel putin interesanta (si pentru multi socanta): O studenta isi induce avorturi pentru a crea o opera de arta. Se pare, insa, ca ar fi falsa. Ma rog, daca e intr-adevar o gluma, mi se pare de prost gust. Este irelevant faptul ca tipa e studenta la Yale si tema proiectului e "Cum pica oamenii de fraieri". Eu voi trata subiectul ca si cum nu ar fi o gluma. In orientarea politica, sunt mai mult sau mai putin Libertarian (va explica Wikipedia ce-i aia), asa ca pentru mine, e "free for all" cu conditia ca nimeni nu e ranit.

Am zis asta in post-ul de mai jos: sunt pro-avort. Sau pro-choice, cum zic altii. Adica da, cred ca avortul ar trebui sa fie legal (cum e la noi), dar chiar si eu trag o linie: dupa 3 luni, daca nu sunt complicatii de ordin medical, sorry, but you'll be a mum. Nu pot sa cred ca nu iti dai seama ca esti gravida. Dar sa trecem la aceasta studenta. Ce a facut ea e inadmisibil. Arta pentru arta si alte clisee de genul asta. Da, o femeie are dreptul sa faca ce vrea cu corpul ei, dar sa fie foarte clar: aici, ea poate sa indruge tampenii despre arta pana nu mai poate, e clar ca a facut ce a facut ca sa socheze. Daca vrei sa vorbesti despre avort, sunt alte modalitati.

Mi se pare scarbos ca Yale a putut accepta asa ceva. Da, bun, bine, o gluma, dar cum afecteaza asta imaginea facultatii? Pai daca Yale poate, maine la Oxford auzi despre canibalism ca diploma si apoi la Cambridge se da liber... ma rog, intelegeti voi ce vreau sa zic.

Nu, nu fac parte din comunitatea aruncatorilor de pietre si oua la parade cu steaguri curcubeu (dar, in mod bizar, unul din bunii mei prieteni da), dar parca aici... nu stiu ce sa zic. Libertate de exprimare, si feminism pana la capat (atentie, nu din categoria "barbatii sunt toti misogini"), dar stimata studenta... ma lasi?

i like you, pookie pie

Raspuns la o discuite iscata pe blogul Gramo, aici. Daca vreti sa va implicati acolo, bine. Eu dau raspunsul/umila mea parere aici.

Bun. O zic aici, ca dupa aia va deveni redundant si o sa incep sa seman cu unul din copiii astia emo/poser/whatever. Ma rog. Va rog sa retineti ca asta e parerea mea (nu si a domnului Vacaroiu) si sa o tratati ca atare.

Definitie de "polyamory": Sexuality.org (polyamory). Am si pagina de Wikipedia aici. In cuvinte simple: Eu, individul A, pot sa-l iubesc pe individul B, dar si pe individul C, D, E etc (individ la modul general). Sunt reguli si in polyamory asta. S-au scris si carti, cum ar fi A Trois, in care trei francezi vorbesc despre relatia lor. Bun, acum sa va zic povestea mea.

Eu, studenta de 20 de ani, sunt de 3 ani intr-o relatie cu EL si de patru luni cu El (si nu, nu le dau numele. Unii le stiu. Ii rog politicos sa le tina pentru ei). Da, exista gelozie. Da, sunt multe probleme, da, exista gelozie cu carul, dar sunt si avantaje. Eu sunt pro-multe chestii in viata, cum ar fi pro-LGBT, pro-casatorii intre persoane de acelasi sex, pro-avort (adica sa fie legal si sigur) si printre ele se numara si pro-polyamory asta. Recunosc ca nu m-am trezit eu ca o floare in pubertate si mi-am zis "Ei, la naiba, toti sunt bi/gay/lesbian, ia sa fiu si eu ceva asa... de sparge gura targului". Eu nu am aflat de poly pana pe la 16 ani, cand EL era cu o alta tipa. La vreun an de cand am inceput sa vorbim, mi-a zis ca ma iubeste si ca, daca vreau, pot sa intru in povestea asta cu el si ea. Ma rog, restul e bla bla bla. Eu intre timp am mai avut un prieten care stia de chestia asta si (aici e punctul important) a acceptat situatia pana cand, din motive irelevante (eu m-am intors in Romania si el nu facea relatii la distanta) ne-am despartit. Idee e ca a inteles is acceptat situatia.

Exista gelozie in relatii poly, la urma urmei suntem si noi oameni, nu avem cine-stie-ce puteri miraculoase de a scapa de gelozie si invidie. Dar pot spune atat: in trei, altfel sunt discutate ideile. Am fost in relatii de monogamie si uneori, cand ma apuca paranoia si teama, vorbind doar cu prietenele (atentie la gen aici, feminin), nu imi trece mereu. Cand am un acces de gelozie si paranoia si sunt convinsa ce EL ma va lasa pentru nu stiu ce alta fata, vorbind cu "celalalt" ma face sa ma simt mai bine.

Si ajung si la un punct final: post-ul lui Gramo, referitor la casatorii. In teorie, ar fi perfect. Dar sunt probleme: cati oameni sa se poata casatori? In ce conditii? Ce fel de legi? Ce se intampla daca esti in situatia mea, unde pe EL il iubesc mai mult decat pe El? Daca maine ma loveste autobuzul, cine mosteneste cat si cum? Nu, nu sunt impotriva legalizarii, dar cred ca inainte de toate, ar trebui ca oamenii sa accepte ca nu toti suntem la fel, nu toti suntem heterosexuali monogami.

Discutii si pareri sunt bine-venite. Dar nu veniti cu propagande heterosexiste, si nici comentarii de genul "Copilul trebuie sa fie crescut de 2 parinti". Nu, nu trebuie. Cu copii in familii divortate, cu unul sau ambii parinti recasatoriti cum ramane?